Acasă » 2013 » Mai » 5 » HRISTOS A ÎNVIAT! Tainele Ierusalimului. Cum se aprinde lumina sfântă
3:27 PM
HRISTOS A ÎNVIAT! Tainele Ierusalimului. Cum se aprinde lumina sfântă

De la pecetluirea Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare, la pregătirea patriarhului pentru a lua lumina sfântă, părintele Constantin Galerie spune ce se petrece la Iersusalim de sărbătorile pascale.

În Sâmbăta Mare, la ora 7:00 dimineața, Sfântul Mormânt este controlat, pentru ca înăuntru să nu fie nimic care să se aprindă. Pe ușa capelei Sfântului Mormânt se pun două panglici pecetluite cu ceară.

Dimineața se deschid porțile pentru intrare. Fiecare credincios aflat la Sfântul Mormânt poartă în mână un mănunchi de 33 de lumânări, după numărul anilor Mântuitorului, alții au doar una sau trei.

Când sosește vremea primirii sfintei lumini, patriarhul, însotit de ierarhi și de șeful poliției statului Israel, străbate drumul dintre altarul bisericii mari și capelă. Ajuns acolo, patrairhul este dezbrăcat de podoabele arhierești și lăsat în stihar. Patriarhul este controlat de șeful poliției și de unii cetățeni musulmani, pentru a nu avea asupra sa obiecte cu care să aprindă sfânta lumină.

Apoi patriarhul intră în Sfântul Mormânt, iar doi însoțitori, arhierei sau arhimandriți, rămân în Capela îngerului. Acolo se roagă și așteaptă primirea sfintei lumini.

CITEŞTE MAI MULT PE dcnews.ro
Categorie: NEWS ALERT! | Vizualizări: 249 | Adăugat de: SKL | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: